Ana Barbu | Dormi, puiule, dormi

Sunt Ana, jurnalist cu o experiență de 15 ani în fața camerelor de filmat, mama unei fetițe de trei ani și jumătate iar depresia postpartum mi-a furat aproape doi ani din viață. Și nu doar depresia, ci și chinul privării de somn. Deprivarea de somn este normalitatea generațiilor anterioare, care își poartă sacrificiul mamelor cu mândrie însă o dimensiune tot mai mult renegata de generațiile de mămici mai conștiente, orientate acum pe confortul psihic și emoțional al familei, decât pe o gospodărie perfectă, așa cum era odinioară! Mereu zic că un copil are nevoie de părinți sănătoși mintali și fericiți cu ei înșiși, nu de haine călcate la dungă și o casă aliniată lună! Călătoria cu bebele este pe cât de instinctivă, spumoasă, naturală pe atât de anevoioasă și provocatoare. Cerințele ei nu sunt mereu ușor de descifrat și integrat așa că maternitatea devine rapid un rollercoaster de frustari, sentimente de învinovățire și contradictorii, nervi, multe temeri, neputință, angoase și frici! De unde mai pui și presiunea societății care iți șoptește repetitiv la ureche: "ești mamă, hai că poți! O să reziști! Ai copilul, concentrează-te pe el, nimic nu mai contează"! Indemnuri care nu sunt decat o manipulare și un pericol pentru nevoile noastre, înainte de toate, de femei și apoi de mame! Nu suntem din fier, avem nevoie de sprijin autentic la fiecare pas așa că, ori de câte ori am ocazia, îndemn mamele să se lase ajutate sau să ceară ajutor. Nimeni nu te pregătește pentru aventura cu bebe și totuși pretențiile din partea familei, rudelor, prietenilor cresc proporțional cu anii. De fapt, toate suntem agrenate să judecăm aspru o mamă care nu alăptează, care nu naște natural, care savurează un cocktail cu prietenii în timp ce bebe sta câteva ore cu bona sau care implementează un program de sleep training că să doarmă. Sună a mamă egoistă, nu-i așa? Am fost crescute să arătam cu degetul mereu și să etichetăm la prima impresie. Știu că o faceți, și eu am făcut-o înainte să o am pe Lara. Și este în regulă să simțiți tot ce simțiți în acest moment! Singura noastră răspundere morală este să accedem la liniște și sănătate mintală, să ne indentificam punctele vulnerabile, să ne acceptam și să ne iubim așa cum suntem. De îndată ce conștientizarea s-a produs, vom ști să imbatisam și resursele cuvenite omulețului pe care îl creștem și ne vom putea contopi cu el, mai conștient decât au făcut-o părinții noștri la vremea lor. Altfel, vom fi niște baterii descărcate, secătuite constant și pachete de nervi. Și totul începe de la odihnă. Imperios necesară când sunt așa mari responsabilități, zi de zi, cu hormoni care joacă ping pong, de dimineața până seara. Povestea mea cu somnul a început când Lara abia împlinise un an. Ne-am decis să facem schimbări în program, rutină și obiceiuri pentru că aveam palpitații și grețuri frecvent din cauza oboselii, ajunsesem să îmi urăsc soțul fără un motiv clar și să ridic tonul la un copil total nevinovat. Iar ea era mârâită și plangaciosa toată ziua, nu se putea concentra la nicio activitate și o percepeam neliniștită. Nu mai subliniez crizele mele de plâns în pernă, aproape seară de seară din cauza faptului că Lara adormea greu sau se trezea în miez de noapte iar eu mă simțeam neputinciosa, pentru că nu puteam descifra exact cauzele. Mereu prinsă în malaxorul întrebărilor repetitive: când să pun copilul la somn ? De ce se tot trezește? De ce nu doarme și ea mai multe ore noaptea? Simțeam că sunt depășită total de situație, că mă aflu în fața unei prăpăstii emoționale și fizice dar mai știam că nu poate fi traseul meu zilnic acesta. Și că trebuie luate măsuri. Parentajul este cel mai mare demers pe care îl veți întreprinde. Știu că oboseala nopților nedormite vă face și mai sceptice decât sunteți, mai nehotărâte și aduce multă resemnare psihică : "lasă că o să doarmă el când vă fi pregătit" . Va paralizeaza cumva. Postura în care căutați articole sau conturi antisleeptraing în care nu există soluții, doar texte lacrimogene departe de realitatea nopților voastre, doar pentru a vă întări convingerea că" știam eu că este o industrie, este traumă" vă este, unora dintre voi, familiară. Am fost în punctul acesta, de cealaltă parte a baricadei, timp de aproape un an. Așadar vă înțeleg fiecare emoție și reacție și nu judec. Ziua la care am apelat la un consultant de somn rămâne în istorie și în inimă pentru că mi-a redat bucuria maternității. Aș putea scrie un roman de mulțumire și de apreciere pe acest topic, însă concluzionez cu inima plină : A fost life-changing! Magic! M-au transformat în om, din nou! Copilul meu în două zile, reușise să doarmă mai bine de 6 ore legate noaptea! Și pe lună ar fi fost mai plauzibil să ajung, decât în pat toată noaptea alaturi de soț! Așa gândeam la vremea aceea, așa gândiți și voi acum! Sunteti socate daca auziti la vecina de bloc ca bebe doarme toataaaa noaptea! Așa că drumul acesta m-a împins să studiez știința somnului pentru a putea ajuta mai departe mămici, într-un mod concret și profesionist! Nu doar prin prisma voinței și empatiei! Din anul 2021 sunt consultant acreditat în somnul copiilor, la Institute of Pediatric Sleep and Parenting. Am ajutat aproape de 1000 de famiilii să își redobândească somnul bun, până în acest moment și sunt aici să vă ajut și pe voi! Am parcurs 500 de consultații interesante cu voi, mamicile, și în jur de 350 de programe de sleep training reușite. Somnul bun este știință și realizabil, trebuie doar să vreți să descoperiți odihna întregii familii! Nopțile nedormite cu cei mici nu trebuie să mai fie o provocare și niciun etalon de a epata ca 'mamă ideala'! Cadoul cel mai de preț este să vă lăsați ajutate! Vă îmbrățișez și aștept să vă cunosc poveștile!